Anul memorial Arany - Preşedintele Ungariei la inaugurarea Turnului Ciunt din Salonta

 

Preşedintele Ungariei, János Áder a inaugurat miercuri la Salonta clădirea Turnului Ciunt, renovată în cadrul Anului memorial Arany, precum şi expoziţia Arany, reamenajată.

Gergely Prőhle, directorul Muzeului Literaturii Petőfi (PIM) din Budapesta, instituţie care a coordonat renovarea a declarat că poetul născut în urmă cu 200 de ani este o comoară culturală a Europei Centrale şi aparţine nu doar maghiarilor, ci şi românilor şi slovacilor. La restaurarea colecţiei publice au participat atât specialişti maghiari, cât şi români, a sublinat acesta. Deşi ideea reabilitării Turnului Ciunt s-a născut în urmă cu patru ani, decizia a fost luată în toamna anului trecut odată cu înfiinţarea Comisiei Memoriale János Arany, la debutul Anului Memorial Arany János.

 

Potrivit directorului muzeului din Budapesta, anul memorial a implicat întreaga naţiune prin colaborearea specialiştilor din viaţa ştiinţifică, culturală, literară, respectiv din domeniul colecţiilor publice şi al învăţământului. Directorul a spus că la regândirea expoziţiei, pe lângă respectarea tradiţiilor s-a pus accent şi pe atragerea publicului tânăr, prin folosirea unor instrumente inovative.

 

Pál S. Varga, istoric literar şi academician – care a evocat viaţa şi opera lui Arany János în cadrul ceremoniei – a spus că munca nu se află încă la sfârşit: cărţile şi manuscrisele păstrate la Salonta au început să fie restaurate la Biblioteca Naţională Széchényi de la Budapesta, iar “zbuciumata soartă a manuscriselor poetului va avea în curând, sperăm, un final”.

 

Primarul Salontei, László Török a spus că activitatea lui Arany János “poate direcţiona şi da un viitor” unei naţiuni întregi. Edilul-şef a spus că ziua de 14 martie are o însemnătate deosebită în istoria Salontei, principele transilvănean István Bocskai a semnat pe această dată, în 1606, scrisoarea de donaţie prin care 300 de haiduci au fost colonizaţi aici. Pe vremea lui Bocskai Turnul Ciunt a fost folosit ca turn de veghe, a adăugat acesta.

 

Reabilitarea Turnului Ciunt în care funcţionează Muzeul Memorial “Arany János” din Salonta, care păstrează relicvele poetului şi restaurarea unei părţi a obiectelor memoriale a durat aproape un an, cu participarea a 50 de restauratori. Atât renovarea turnului, cât şi restaurarea exponatelor şi realizarea noii expoziţii au fost lucrări finanţate de Comisia Memorială Arany János, cu o sumă de aproape 160 de milioane de forinţi (aproape 2,4 milioane de lei).

 

În prima fază a renovării Turnului Ciunt, în Palatul Arany, adiacent muzeului, a fost amenajat un spaţiu pentru depozitare, prevăzut cu dulapuri metalice noi, ignifuge, unde vor fi stocate piesele expoziţiei. Palatul a fost construit cu scopul de a fi închiriat, în anii 1920, iar acum aici funcţionează biblioteca orăşănească.

 

Pe lângă efectuarea unor lucrări complete de văruire, Turnul Ciunt a fost dotat cu un sistem electric şi de încălzire, astfel că muzeul va putea fi vizitat şi iarna. În cadru proiectului de reabilitate sunt prevăzute şi modernizarea infrastucturii muzeului, precum şi înfrumuseţarea curţii ansamblului de clădiri.

 

Odată cu renovarea turnului a fost înnoită şi expoziţia permanentă a Muzeului Memorial ” Arany János”, care fusese inaugurată în urmă cu mai bine de 40 de ani, în 1975. Rolul fundamental al noii expoziţii, care include şi aspecte interactive, denumită “De unde şi încotro” este prezentarea ultimelor cercetări literare ale activităţii lui Arany János şi prezentarea relicvelor acestora, pe care poetul născut în urmă cu 200 de ani le-a donat personal oraşului său natal, pentru realizarea unui muzeu.

 

Printre cele 25 de obiecte restaurate la Budapesta de specialiştii PIM se numără biroul, primit de la Asociaţia Naţională a Femeilor, pe care poetul l-a folosit până a murit, dar şi două fotolii din lemn masiv băiţuit în brun-auriu şi lustruit, cu tapiseria ţesută în motiv floral la jacquard, de culoarea muştarului, în unul dintre ele găsindu-şi sfârşitul János Arany. Totodată, colecţia mai include şi o masă cu picioare în formă de lăută, cu imprimeu floral primită de la János Zircen, o pălărie lăudată într-o poezie de Sándor Kányádi, precum şi un ibric primit în dar de la Petőfi Sándor.

 

Pe lângă acestea, a fost restaurat şi portretul poetului, pictat de Barabás Miklós, în 1856, despre care multă vreme s-a crezut că a fost deteriorată de către soldaţi sovietici, însă în timp ce trăia încă poetul un bărbat a atacat opera de artă cu o sabie, crestându-i puternic pânza. Această tăietura a fost acum, pentru prima oară, remediată, astfel încât poate trece aproape neobservată pe suprafaţa picturii de mărime naturală.

 

O parte a obiectelor din expoziţia Muzeului Memorial “Arany János”, cele care compuneau dormitorul, adică patul poetului, biblioteca şi dulapul de haine au fost restaurate de către specialişti din Salonta.

 

Noua expoziţia va fi deschisă publicului miercuri de la ora 15.