Szijjártó: Ungaria va înainta ONU o propunere în 12 puncte la pactul privind migraţia

 

Guvernul Ungariei a adoptat o propunere în 12 puncte cu privire la pactul privind migraţia al ONU şi va înainta documentul preşedintelui organizaţiei, a declarat joi la Budapesta Péter Szijjártó, ministrul comerţului exterior şi al afacerilor externe, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul ungar a participat la programul de deschidere al conferinţei internaţionale “Interes maghiar – procovările pactului privind migraţia al ONU”, organizată de Fundaţia Századvég. Ministrul a subliniat: dacă aceste 12 puncte – în care guvernul şi-a rezumat poziţia – nu vor fi cuprinse în pactul ONU, Ungaria nu va putea sprijini documentul. Scopul propunerii este garantarea, şi în viitor, a siguranţei maghiarilor, a afirmat ministrul.

Acesta a anunţat că guvernul şi partidele din coaliţia de guvernământ sunt pregătite să ducă această luptă.

Péter Szijjártó a explicat că denumirea propunerii este “Pentru noi primează siguranţa”. Primul punct reflectă asupra afirmaţiei de bază, de la care porneşte pachetul pentru migraţie şi conform căruia fenomenul nu poate fi oprit. Guvernul consideră că migraţia este un fenomen rău şi periculos şi creează serioase probleme de securitate, aşa cum au demonstrat evenimentele din trecut.

Szijjártó a comunicat: potrivit celui de al doilea punct scopul eforturilor internaţionale ar trebui să fie oprirea procesului migraţiei. La al treilea punct guvernul descrie că dreptul de a imigra nu se încadrează între drepturilor fundamentale ale omului, a mai spus ministrul.

Şeful diplomaţiei ungare a afirmat că al patrulea punct se referă la faptul că migraţia “nu e bună pentru nimeni”, nici pentru cei care pornesc la drum, nici pentru comunităţile obligate să accepte mase de oameni provenite din culturi total diferite.

Péter Szijjártó a anunţat că la punctul şase propunerea precizează că din procesele de migraţie nu câştigă decât traficanţii de carne vie, motiv pentru care comunitatea internaţională trebuie să le destructureze reţelele, să îi pedepsească aspru şi să nu insiste cu politici care încurajează apelarea la serviciile oferite de aceştia.

La punctul şapte este subliniată importanţa suveranităţii, respectiv că trebuie respectat dreptul fiecărui stat de a pune pe primul loc problema siguranţei propriilor cetăţeni şi niciunei ţări nu îi poate fi negat dreptul de a decide cui dă acces pe teritoriul său.

La punctul opt se face referire la problema identităţii. Comunitatea internaţională trebuie să sprijine păstrarea tradiţiilor şi a ordinii sociale din fiecare ţară, a afirmat ministrul.

Péter Szijjártó a anunţat că la punctul nouă guvernul susţine că pentru problemele demografice şi de pe piaţa forţei de muncă există instrumente mai bune decât migraţia, iar Ungaria respectă dreptul altei ţări de a alege migraţia, dar “să nu ne oblige şi pe noi”.

Potrivit ministrului de externe, punctul zece subliniază că fiecare ţară are dreptul şi obligaţia să îşi apere graniţele, iar comunitatea internaţională trebuie să ofere sprijin în acest sens.

Punctul 11 reiterează faptul că trecerea frauduloasă a frontierei este o infracţiune gravă, ce trebuie pedepsită, iar o graniţă poate fi trecută doar cu respectarea acordurilor naţionale şi internaţionale.

Ultimul punct, cu numărul 12, se referă la faptul că pactul pentru migraţie nu poate impune niciun fel de obligaţie legală ţărilor membre ale ONU, a explicat ministrul ungar de externe.

Acesta a afirmat că această propunere va fi trimisă şi ţărilor membre ale UE şi ale NATO.

Scopul este ca “Ungaria să rămână, într-adevăr ţară maghiară”, deoarece “nu vrem să devenim ţară de imigranţi”, a afirmat ministrul. Acesta a adăugat că prin intermediul propunerii se doreşte clarificarea că “doar noi decidem” cu cine convieţuim, pe cine lăsăm să intre în ţară.

Ministrul ungar de externe a punctat că Europa până în prezent nu a găsit răspunsuri la problemele create de migraţie, iar impunerea cotelor obligatorii serveşte doar pentru a convinge cât mai multe persoane că dacă ajung în Europa pot rămâne aici. În imediata vecinătate a Europei, în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord situaţia este instabilă şi fragilă, zeci de milioane de oameni fiind în situaţia în care pot decide uşor să pornească spre Europa, a adăugat Péter Szijjártó.