Szijjártó: Ungaria sprijină Georgia pentru a-şi dezvolta relaţiile cu UE şi NATO

 

Batumi/Budapesta, joi, 11 iulie 2019 (MTI) - Ungaria sprijină Georgia pentru a-şi consolida relaţiile cu Uniunea Europeană şi NATO pe mai multe niveluri, a declarat, joi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, prin telefon, de la Batumi, Georgia, pentru agenţia ungară de presă MTI.

Ministrul a participat la o conferinţă internaţională
organizată în statul est-european.

Acesta a explicat că Europa Centrală, inclusiv Ungaria, va fi
afectată în mod sigur dacă în vecinătatea estică a Uniunii Europene
(UE) nu va fi dobândită stabilitatea, pacea şi dezvoltarea. Toate
acestea pot avea un impact negativ asupra Europei Centrale, atât în
ceea ce priveşte securitatea, cât şi economia, a precizat ministrul.

Politicianul a afirmat că, spre deosebire de unele ţări din
Europa de Vest, Ungaria susţine nu numai prin vorbe, ci şi prin
acţiuni concrete, cooperarea cât mai strânsă dintre Uniunea
Europeană şi NATO cu ţările aflate în vecinătatea estică a
acestora. Georgia este în mod evident una dintre ţările
participante la Parteneriatul Estic al UE care iese în evidenţă,
iar guvernul ungar o ajută să-şi actualizeze în sfârşit programul
de acţiune pentru aderarea la NATO, pentru a putea să coopereze mai
strâns cu NATO, a precizat Péter Szijjártó.

Ministrul a mai declarat că 12 observatori din Ungaria
participă la misiunea UE de monitorizare a Georgiei. Această
misiune va fi menţinută de Ungaria pe viitor. În plus, un diplomat,
angajat al Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al
Comerţului Exterior, va lucra din septembrie la Tbilisi, la
Ministerul Afacerilor Externe pentru a susţine procesele de
integrare europeană. Sarcina lui va fi de a ajuta Georgia să se
pregătească pentru integrarea europeană, a precizat politicianul
ungar.

Acesta a explicat că s-a convenit şi asupra implicării
companiilor ungare în investiţiile actuale din sport, sănătate,
turism şi infrastructură din Georgia. Pentru realizarea acestui
obiectiv, Eximbank a creat o linie de credit în valoare de 214
milioane de dolari pentru a face companiile ungare competitive pe
piaţa georgiană. În plus, Ungaria susţine cu 16 milioane de
forinţi (55.341 dolari) un proiect în care companii ungare
contribuie la modernizarea agriculturii în Georgia folosind
tehnologii agricole. O companie ungară şi una georgiană au început
dezvoltarea unor tehnologiilor militare comune. Mai multe sectoare
ale economiei ungare pot beneficia în urma cooperării bilaterale şi
din faptul că Ungaria sprijină ambiţiile de integrare europene şi
euro-atlantice ale Georgiei, a declarat Péter Szijjártó.

La conferinţă, şeful diplomaţiei ungare s-a întâlnit cu
ministrul georgian de externe, David Zakaliani, cu preşedinta
Salome Zourabichvili şi cu premierul Mamuka Bakhtadze.