Ministrul ungar de externe: declaraţia României îngreunează îmbunătăţirea relaţiilor

 

Budapesta, miercuri, 10 iulie 2019 (MTI) - România a făcut o declaraţie care îngreunează îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI, ca reacţie la comunicatul de miercuri al Ministerului Afacerilor Externe din România.

Potrivit informării, MAE a emis un comunicat cu privire la
întrevederea de marţi a ministrului ungar de externe şi al
colegului său român, Teodor Meleşcanu.

Întâlnirea a avut loc cu ocazia reuniunii informale a
miniştrilor de externe din ţările Organizaţiei pentru Securitate şi
Cooperare în Europa (OSCE), la lacul Štrba din Slovacia.

Partea română a scris în comunicat că Péter Szijjártó “a
solicitat ignorarea deciziilor instanţelor judecătoreşti şi
intervenţia statului român în justiţie”, iar Teodor Meleşcanu a
reamintit omologului său ungar că într-un stat democratic, cu stat
de drept funcţional şi care respectă valorile europene şi,
implicit, principiul separaţiei puterilor în stat, nu este
acceptabilă o intervenţie a Guvernului în Justiţie.

Ca reacţie, Péter Szijjártó a spus: într-un stat de drept care
respectă valorile europene, sunt pedepsiţi nu cei care demonstrează
paşnic la un cimitir, ci cei care îi atacă pe aceştia.

Şeful diplomaţiei ungare a declarat, totodată, că este de
datoria Parlamentului şi Guvernului României să facă tot ceea ce
este posibil şi să creeze un cadru juridic adecvat pentru ca
minorităţile să îşi poată exercita drepturile şi ca membrilor unei
comunităţi etnice să nu li se aplice, în mod discriminatoriu,
amenzi “în cuantumuri exorbitante”, numai pentru folosirea
simbolurilor proprii.