Péter Szijjártó a semnat un acord cu Serbia privind construcţia unei conducte de gaz

 

Budapesta, vineri, 14 iunie 2019 (MTI) - Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, Péter Szijjártó a semnat vineri la Budapesta cu ministrul sârb al Mineritului şi Energiei, Aleksandar Antić, un acord interguvernamental cu privire la construcţia şi folosirea unei conducte de gaze naturale, care ar urma să traverseze graniţa dintre cele două state.

După semnarea documentului, Péter Szijjártó a subliniat:
aprovizionarea cu gaze naturale ţine de siguranţa naţională şi este
o chestiune de strategie.

Ministrul a amintit că încă nu există un acord de tranzit
senmat între Rusia şi Ucraina, valabil anul viitor.

Pe lângă aceasta, aliaţii Ungariei întârzie deciziile care ar
ajuta ţara să dispună de noi resurse de achiziţionare de gaze, a
formulat Péter Szijjártó. Ministrul crede că cel mai real este
potenţialul de achiziţie din direcţia sudică, prin conducta
Turcia-Bulgaria-Serbia.

În septembrie va fi demarată licitaţia referitoare la
rezervarea conductei de la graniţa sârbo-ungară. Părţile se
aşteaptă la o cantitate maximă de zece miliarde de metri cubi.
Ponderea investiţiei ungare depinde de capacităţile aflate sub
contract cu firmele, a adăugat ministrul.

La finalul lunii septembrie va fi închisă procedura, după care
urmează semnarea contractelor comerciale, în vara anului viitor va
începe construcţia, iar la finele lui 2021 va fi creat
interconnectorul sârb-ungar, a adăugat ministrul ungar.

Acesta a mai menţionat că în Croaţia încă nu a fost începută
construirea terminalului LNG, iar în România concernul
americano-austriac nu a luat încă decizia cu privire la exploatarea
gazelor naturale din platforma Mării Negre.

Dacă este realizat traseul sudic prin Turcia, Bulgaria şi
Serbia, atunci aceasta va însemna pentru Ungaria o posibilitate de
aprovizionare stabilă pe termen lung, a subliniat ministrul
Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior.

Acesta a menţionat şi că necesarul de gaze naturale al Ungariei
pe 2020 este asigurat, iar ţara a achiziţionat de la ruşi 4
miliarde de metri cubi de gaze destinate consumului casnic, iar
firmele de distribuţie cu mult mai mult decât atât.

Din cele 4 miliarde de metri cubi, două vin de obicei prin
Ucraina. Acest lucru este, deocamdată, nesigur, motiv pentru care
am semnat un acord cu Gazprom, ca două miliarde de metri cubi de
gaze să fie aduse deja anul acesta, a informat ministrul.

La finalul lui septembrie toată cantitatea, care ar fi ajuns
anul viitor prin Ucraina, va fi deja în depozitele ungare, a
subliniat ministrul. Celelalte două miliarde de metri cubi vor
intra, ca de obicei, prin Austria anul viitor, a mai menţionat
oficialul ungar.

Despre noua rută de transport Szijjártó a spus: dacă firmele de
distribuţie semnează contracte pentru 10 miliarde de metri cubi şi
va fi construită infrastuctura, atunci o parte a acestui volum va
putea fi folosit în Ungaria, iar restul transportat pe alte rute.

Ministrul sârb al mineritului şi energiei a declarat: pe partea
sârbă lucrările se desfăşoară pe trei secţiuni, pe o lungime de 120
de kilometri fiind deja montate conductele.

Conform planurilor anul acesta în decembrie vor fi finalizate
lucrările de construcţie, iar până în 2020 vor fi ridicate şi
staţiile de compresie, care vor face posibil transportul întregii
cantităţi de gaze dinspre Serbia. Ambele părţi acoperă cheltuielile
aferente lucrărilor derulate pe propriul teritoriu.