Cimitirul militar din Valea Uzului - Ministrul ungar de externe s-a consultat din nou cu şeful diplomaţiei române

 

Budapesta, luni, 10 iunie 2019 (MTI) - Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, s-a consultat din nou, luni, prin telefon, cu Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe al României, în privinţa situaţiei din Valea Uzului, se arată într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI de către departamentul de presă al ministerului ungar.

Teodor Meleşcanu l-a informat pe Péter Szijjártó că, la
solicitarea prim-ministrului României, cimitirul din Valea Uzului
va intra în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, iar
şeful diplomaţiei ungare a luat la cunoştinţă acest fapt, se arată
în comunicat.

Péter Szijjártó a solicitat omologului său român să înceapă,
cât mai curând posibil, consultările dintre departamentele
abilitate pentru îngrijirea cimitirelor militare ale celor două
ministere pentru a restabili ordinea, în conformitate cu
obligaţiile bilaterale şi internaţionale.

Cei doi miniştri au subliniat şi au confirmat necesitatea unei
soluţii paşnice.

În comunicat se arată că Ministerul ungar al Afacerilor Externe
şi al Comerţului Exterior se află, de asemenea, în contact
permanent cu UDMR, cel mai mare partid maghiar din România.

Maghiarii din Transilvania au aflat la sfârşitul lunii aprilie
că Primăria Dărmăneşti a amenajat, în mod arbitrar, o solă
românească în cimitirul maghiar din Primul Război Mondial, unde au
amplasat un monument. În cursul zilei de joi, mii de români au
sosit la cimitir pentru a participa la sfinţirea monumentului.
Secuii au încercat să împiedice acest lucru printr-un lanţ uman,
dar românii au năvălit cu forţa în cimitir.