Hunor Kelemen: semnalul de alarmă tras cu privire la votul dublu al maghiarilor transilvăneni este doar o diversiune

 

Cluj-Napoca, vineri, 3 mai 2019 (MTI) - În opinia lui Hunor Kelemen, politicienii români şi formatorii de opinie au avut ca obiectiv doar diversiunea atunci când au început să tragă semnale de alarmă cu privire la faptul că, la alegerile din 26 mai, pentru Parlamentul European, maghiarii transilvăneni se pregătesc să voteze şi în baza cetăţeniei române, şi în baza celei maghiare.

Politicianul maghiar a declarat, vineri, pentru agenţia ungară
de presă MTI, că legislaţia Uniunii Europene, precum şi legile
Ungariei şi ale României prevăd în mod clar că faptul că indiferent
de câte cetăţenii deţine cineva, fiecare poate vota doar acolo unde
îşi are domiciliul stabil. Hunor Kelemen a explicat şi că în cazul
alegerilor pentru PE, statul maghiar nu asigură votul prin
corespondenţă sau la consulatele sale pentru cetăţenii maghiari
care locuiesc în România. Totodată a specificat că i se pare de
neconceput ca cineva care s-a mutat în Ungaria, dar şi-a păstrat şi
documentele româneşti, să pornească la drum pentru a vota în ambele
ţări.

“Îi îndemnăm pe maghiarii transilvăneni să voteze acasă şi să
voteze UDMR. Dar nici nu se poate altfel, şi nici nu obişnuiesc să
facă altfel”, a spus preşedintele UDMR. Acesta a mai adăugat că
instituţia dublei cetăţenii a trecut deja testul la alegerile
pentru Parlamentul European din 2014.

În prealabil, preşedintele PMP, Eugen Tormac a solicitat
guvernului României să împiedice votul dublu al maghiarilor
transilvăneni. Liderului partidului de opoziţie a susţinut că ştie
că cei 500.000 de maghiari din România care deţin şi cetăţenia
maghiară, se pregătesc să voteze – după ce au votat deja în România
- şi pe listele partidelor din Ungaria, fie la reprezentanţele
diplomatice ungare din România, fie “transportaţi” în acest sens în
Ungaria.