"/>
 

Zoltán Lomnici: relaţiile româno-maghiare ar fi afectate dacă István Beke şi Zoltán Szőcs nu vor fi eliberaţi

 

Cluj-Napoca/Codlea, miercuri, 3 aprilie 2019 (MTI) - Potrivit fostului preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a Ungariei, relaţiile româno-maghiare ar fi afectate în cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJR) nu ar decide pentru eliberarea lui István Beke şi Zoltán Szőcs.

Zoltán Lomnici a făcut aceste declaraţii prin telefon agenţiei
ungare de presă MTI, după ce, în calitate de preşedinte al
Consiliului Demnităţii Umane i-a vizitat la Penitenciarul Codlea,
împreună cu deputatul István Bajkai din partea Fidesz, pe cei doi
secui condamnaţi sub acuzaţia de terorism, al căror caz va fi
rediscutat de către ICCJR la 9 aprilie. În cursul vizitei cei doi
au stat de vorbă şi cu directorul penitenciarului, apoi au susţinut
o conferinţă de presă în apropierea închisorii.

“Suntem convinşi că cei doi secui prizonieri politici ar trebui
să fie eliberaţi, pentru că procedura a fost nedreaptă, dovezile
sunt insuficiente pentru a se constata o răspundere penală”, a spus
Zoltán Lomnici. “În cazul în care nu va avea loc anularea sentinţei
şi eliberarea acestora, acest lucru ar însemna nu doar moartea
dreptului, ci ar influenţa negativ şi relaţiile dintre cele două
ţări”, a adăugat acesta.

Zoltán Lomnici a subliniat că întreaga naţiune maghiară
urmăreşte cazul şi aşteaptă cu nerăbdare şedinţa de judecată de
săptămâna viitoare.

“Pornim de la premisa că instanţa din România este cu adevărat
independentă, şi că va cântări în mod rezonabil circumstanţele
juridice şi efectele sociale”, a spus oficialul ungar. Cu privire
la cele din urmă, acesta a specificat: cazul Beke-Szőcs suscită
interesul celei mai mari minorităţi etnice naţionale din România,
precum şi al întregii maghiarimi.

Potrivit lui Zoltán Lomnici, cea mai mare problemă a celor doi
bărbaţi secui aflaţi în închisoare este aceea că nu li se permite
să lucreze, astfel că timpul trece foarte încet. La întrebările
adresate în acest sens de către István Bajkai, directorul
penitenciarul a făcut referire la gravitatea acuzaţiilor care s-au
aflat la baza condamnării lor şi la prevederile legislative
relevante.

În opinia lui Zoltán Lomnici, István Beke şi Zoltán Szőcs
trebuie eliberaţi, indiferent dacă la 9 aprilie ICCJR va decide
revizuirea sentinţei sau va admite contestaţia în anulare, ceea ce
ar însemna intrarea în vigoare a sentinţei din prima instanţă, care
practic i-a achitat pe cei doi de majoritatea acuzaţiilor.

Preşedintele Consiliului Demnităţii Umane (CDU) a relatat: la
cererea Asociaţiei Civice Vasvári Pál, cei doi secui au fost
informaţi şi cu privire la faptul că asociaţia le-a acordat Premiul
Vasvári, care li se va înmâna după eliberare, la Budapesta.