Cazul UMF Târgu Mureş - Universitatea recunoaşte notele obţinute în sesiunea de iarnă

 

Cluj-Napoca/Târgu Mureş, joi, 21 martie 2019 (MTI) - Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş (UMFST) recunoaşte, în mod excepţional, notele pe care unii profesori ai universităţii le-au acordat în sesiunea de examinare din iarnă, în baza subiectelor proprii, însă profesorii care nu au respectat noul regulament privind examinările unitare, vor fi cercetaţi.

Rectorul Leonard Azamfirei a răspuns joi la întrebările
agenţiei ungare de presă MTI privind decizia luată miercuri de
Senatul Universităţii. Acesta a declarat că hotărârea a fost luată
în interesul studenţilor, întrucât aceştia nu poartă nicio vină
pentru situaţia creată.

Potrivit rectorului, problema a fost creată în mod voit de unii
dintre profesorii de la secţia maghiară, prin refuzul punerii în
aplicare a deciziei Senatului privind examinările unitare. Cu toate
acestea, Leonard Azamfirei a adăugat: consideră exagerată
prezentarea celor întâmplate ca fiind un conflict româno-maghiar,
întrucât şi la secţia română şi la cea engleză au existat profesori
care au refuzat examinările unitare.

Potrivit rectorului, au existat doar câţiva profesori care nu
au dorit să se supună noului regulament, protestul acestora fiind
un caz izolat. Azamfirei a explicat că aplicarea noului regulament
a fost refuzată de 13 profesori de la facultatea de medicină şi
alţi 13-14 profesori de la cea de farmacologie. Acesta a mai
adăugat că trei dintre profesorii de la Facultatea de Medicină care
predau şi la cea de Stomatologie, nici acolo nu au efectuat
examinările în conformitate cu noul regulament adoptat de Senatul
Universităţii.

În perioada sesiunii de iarnă, studenţii de la UMFST – formată
prin fuziunea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş
şi a Universităţii Petru Maior – au protestat faţă de faptul că
notele lor, pe care profesorii le-au acordat fără respectarea
noului regulament privind examinările unitare, nu au fost introduse
în evidenţele Universităţii. Unii dintre profesorii de la secţia
maghiară au refuzat examinările unitare, susţinând, printre altele,
că detaliile despre examinările unitare au fost adoptate de
conducerea Universităţii cu doar două săptămâni înainte de
începerea sesiunii de examene. Potrivit acestora, unul dintre
motivele pentru care examinările unitare sunt de neacceptat, este
că obligă la utilizarea unei bibliografii comune, astfel că exclude
literatura de specialitate în limba maghiară, care nu este
disponibilă în limba română.

Leonard Azamfirei a specificat că a fost solicitată întrunirea
unei comisii disciplinare formate din decanii celor trei facultăţi,
care să investigheze cazul. Această comisie va lua decizii în
conformitate cu Carta Universităţii şi Codul Muncii.

La întrebarea agenţiei de presă MTI, rectorul a spus că
ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu este binevenită oricând
la Universitate, dar că nu se cunoaşte, încă, data exactă a vizitei
promise. A declarat, totodată, că nu consideră o intruziune
politică faptul că, în calitate de fost preşedinte de stat, Traian
Băsescu va susţine, joi după-amiază, la Universitate, o prezentare
despre perspectivele României în cadrul UE. În schimb, în trecut,
rectorul a numit o intruziune politică nedorită faptul că UDMR a
încercat să caute o rezolvare a problemelor secţiei maghiare.

În 2011, în cadrul UMF Târgu Mureş a izbucnit un conflict
puternic între conducerea românească şi secţia maghiară, întrucât
conducerea a refuzat să pună în aplicare acele prevederi ale Legii
învăţământului, care erau importante pentru comunitatea maghiară,
invocând în acest sens autonomia univeristară. În luna septembrie a
anului trecut, secţia maghiară a decis ca profesorii maghiari să nu
îşi exercite funcţiile de conducere până nu va fi luată o decizie
liniştitoare, care să garanteze pe termen lung viitorul predării în
limba maghiară. Prin boicotul lor au protestat împotriva faptului
că punctul lor de vedere este ignorat sistematic de către
conducerea universităţii.

UMF Târgu Mureş a fost înfiinţată în 1945 ca o instituţie cu
predare exclusiv în limba maghiară. Predarea în limba română a fost
introdusă în anul 1962, în urma unei instrucţiuni verbale primite
de la liderii Partidului Comunist Român, iar prin aceasta,
învăţământul medical maghiar a început, treptat, să piardă teren.
În ultimii ani, cadrele didactice române reprezintă o majoritate de
peste două treimi în forurile de conducere ale instituţiei, iar
deciziile acestor foruri duc la regresul treptat al învăţământului
în limba maghiară.