Weber susţine că a avut o discuţie constructivă cu Orbán, dar nu au soluţionat fiecare problemă

 

Budapesta, marţi, 12 martie 2019 (MTI) - Liderul grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE) a catalogat drept constructivă discuţia pe care a avut-o, marţi, la Budapesta cu premierul Ungariei, care este şi preşedintele Fidesz. În cadrul unei conferinţe de presă Manfred Weber a explicat: au atins multe teme cu Viktor Orbán, dar nu au fost soluţionate toate problemele. Există anumite valori fundamentale, pe care fiecare partid membru al PPE, deci şi Fidesz-ul, trebuie să le respecte - a declarat Weber, la sinagoga din strada Dohány, pe care acesta a vizitat-o. El a afirmat că în PPE nu este vorba despre putere sau dimensiune, primul său principiu este să corespundă principiului de bază.

Dialogul dintre părţi continuă – a spus el, adăugând că, prin
urmare, nu ştie ce paşi concreţi va face PPE în viitorul apropiat.

Manfred Weber a declarat că familia de partid este formată din
80 de membri, dintre care 13 au solicitat excluderea sau
suspendarea Fidesz. Politicianul doreşte să vorbească cu fiecare
partid membru în parte.

A numit ca un rezultat pozitiv faptul că Viktor Orbán a luat la
cunoştinţă că este inacceptabilă pentru PPE campania cu poster
împotriva Bruxelles-ului şi a Uniunii Europene şi, din acest motiv,
nu o va continua.

Fidesz trebuie să înceteze orice campanie împotriva
Bruxelles-ului şi a Uniunii Europene, trebuie să îndepărteze
panourile anti-Bruxelles şi să garanteze că pe viitor nu vor mai
avea loc asemenea campanii – a declarat Manfred Weber.

Politicianul apreciază că ar fi o soluţie bună şi dacă
premierul ungar şi-ar cere scuze pentru problemele create altor
partide din PPE.

Liderul grupului PPE a punctat trei probleme importante privind
Ungaria: articolul 7 din tratatul UE împotriva ţării, proceduri
privind încălcarea dreptului comunitar împotriva Ungariei în
instanţele europene şi cazul Universităţii Central Europene (CEU).

Cel mai important aspect a numit cazul CEU, despre care a spus
că libertatea ştiinţei este o valoare fundamentală, motiv pentru
care a şi purtat discuţii cu directorul universităţii înainte de a
se întâlni cu Victor Orbán. Ei caută oportunităţi care garantează
să fie posibilă, şi în viitor, obţinerea unei diplome americane la
Budapesta.

El a explicat că în acest scop a discutat cu Universitatea
Tehnică din München, cu BMW şi cu universităţi americane ca, prin
finanţarea unor noi institute, CEU să poată rămâne la Budapesta.

Răspunzând la o întrebare, el a subliniat că nu va specula cu
privire la votul PPE privind excluderea Fidesz în data de 20
martie. El a declarat jurnaliştilor că vor vedea în zilele
următoare ce măsuri va lua Viktor Orbán.

Ca răspuns la întrebarea care sunt valorile Europei, Manfred
Weber a declarat: libertatea.

Libertatea în modul în care fiecare îşi trăieşte viaţa, ce
orientare sexuală are, ce religie are – a adăugat acesta.

După aşezarea unei pietre memoriale la copacul memorial
Emanuel, în curtea sinagogii, politicianul a spus: “sunt aici să
clarific” că atunci când ne ocupăm de politică europeană, trebuie
să ţinem cont şi de comunităţile mai mici.

Weber a adăugat: antisemitismul este în expansiune în Europa,
iar politicienii trebuie să susţină inechivoc ca toată lumea să îşi
poată practica liber religia.

Manfred Weber şi-a exprimat bucuria că în Ungaria există o
comunitate de evrei puternică, în continuă dezvoltare.