Sindicatul Audi a anunţat o grevă de o săptămână, începând cu joi dimineaţa

 

Győr, miercuri, 23 ianuarie 2019 (MTI) - Sindicatul Liber al Audi Hungária a anunţat că după ce negocierile de până acum cu privire la salarii nu au dus la un rezultat, începând de joi dimineaţă toate unităţile ale Audi Hungaria S.A. vor intra în grevă. Aceasta va dura o săptămână, urmând să se încheie la 31 ianuarie, la ora 6 dimineaţa. Anunţul a fost făcut de preşedintele sindicatului, miercuri după-amiază, la Győr, în cadrul unei conferinţe de presă.

În cele 168 de ore oricine din fabrică se poate alătura grevei,
delegaţia de negociere urmând să continue în acest timp discuţiile
- a spus Sándor Németh.

În cazul în care se va primi o ofertă acceptabilă din partea
angajatorului, greva va înceta – a adăugat liderul sindical.

Acesta a relatat că negocierile privind salariile pentru anul
2019 durează încă din septembrie, motiv pentru care au considerat
că, drept urmare a anunţului făcut, compania va lua măsuri care vor
duce la încheierea unui acord care să fie acceptabil pentru toţi
angajaţii.

Zoltán Horváth, vicepreşedintele sindicatului fabricii de
autovehicule a reamintit că la data de 14 ianuarie, sindicatul a
format o comisie de grevă întrucât negocierile au fost declarate ca
fiind fără rezultat. În timpul celor şapte zile de negocieri, la
data de 18 ianuarie a avut loc o grevă de avertisment de două ore,
la care au participat peste patru mii de angajaţi din toată fabrica.

La ultima discuţie, cea de marţi, delegaţia de negociere a
înaintat din nou companiei revendicările grevei, care nu s-au
schimbat semnificativ în comparaţie cu cele precedente.

Revendicările prevăd ca acordul salarial să fie fixat pentru o
perioadă de un an, în aşa fel încât creşterea salariului de bază să
aibă loc prin aplicarea majorării salariale combinate şi să se
ridice la 18%, dar minimum 75.000 de forinţi. În plus, se doreşte
ca în salariul de bază să fie inclus un procent de 4% din salariul
variabil, fiecare angajat să beneficieze lunar de cel puţin un
sfârşit de săptămână complet în care să fie liber, iar angajatul să
dispună în mod liber de zilele de concediu acordate pentru copii şi
pentru vârstă. Valoarea beneficiilor acordate în plus faţă de
salariul ales să fie crescută de la 620.000 la 787.000 de forinţi,
bonusul de loialitate să fie mărit în continuare şi să se introducă
bonusul aniversar.

Conducerea Audi a propus o majorare a salariilor cu 20% pentru
o perioadă de doi ani, apoi, la 17 ianuarie a prezentat
sindicatului o ofertă completată cu elemente noi, dar “similară cu
cea anterioară”, pe care delegaţia de negociere nu a acceptat-o.

György Nagy, vicepreşedintele sindicatului a declarat că
sondajele efectuate arată că angajaţii sunt de acord cu
recomandările sindicatului, iar sindicatele fabricilor din
Wolfsburg, Ingolstadt, Bologna, Slovacia, Republica Cehă şi Polonia
şi-au exprimat de asemenea solidaritatea.

La întrebările agenţiei ungare de presă MTI, departamentul de
comunicare al Audi Hungaria S.A. a specificat că societatea a luat
la cunoştinţă anunţul cu privire la grevă şi că se vor pregăti
pentru eventualele consecinţe.

Sindicatul Audi are aproximativ 9.000 de membri. La fabrica
Audi din Győr lucrează în jur de 13.000 de angajaţi.