Orbán: Scopul este ca cei care se opun migraţiei să fie majoritari în instituţiile europene

 

Budapesta, joi, 10 ianuarie 2019 (MTI) - Prim-ministrul Ungariei consideră că alegerile europarlamentare din mai pot fi cruciale.

Viktor Orbán a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de
presă internaţionale că până în prezent oamenii puteau să-şi
exprime opinia despre imigraţie doar în Ungaria, în celelalte state
UE neexistând această posibilitate. Din acest motiv, alegerile din
mai dau o mare şansă europenilor de a-şi spune părerea – a arătat
acesta.

Premierul a spus că scopul Ungariei este ca în cadrul
sistemului instituţional al UE, în fiecare instituţie puterile care
se opun imigraţiei să devină majoritare, în Parlamentul European
(PE), apoi în Comisia Europeană, mai apoi, în urma alegerile
parlamentare din fiecare stat, în Consiliul European.

Premierul a explicat că un alt scop este ca după
europarlamentarele “noi să fim cel mai puternic partid din Europa”
şi din Partidul Popular European.

Migraţia nu va fi doar întrebarea principală a alegerilor
europarlamentare, deoarece este vorba de un subiect care va
restructura în profunzime toată politica europeană – a spus Viktor
Orbán.

În locul împărţirii tradiţionale a eşicherului politic în
partide de stânga şi de dreapta, vom vorbi de partide pro- sau
antimigraţioniste, şi totodată disputa pe tema imigraţiei
redefineşte relaţia cu creştinismul, aproape că transformă apărarea
culturii creştine în obligaţie politică – a mai spus şeful
guvernului.

În opinia sa, problema migraţiei redefineşte şi dezbaterea
despre suveranitate, deoarece cei care susţin migraţia, nu respectă
deciziile celor care nu doresc să primească imigranţi.

Viktor Orbán a vorbit şi despre faptul că în locul civilizaţiei
europene unitare de până acum vor exista două civilizaţii separate:
una mixtă, care îşi va construi viitorul pe convieţuirea dintre
creştinism şi islam, şi central-europenii, care îşi imaginează
Europa “drept o civilizaţie creştină şi pe viitor”.

În opinia prim-ministrului migraţia este întrebarea crucială
care va defini soarta Europei pentru următorii 15-20 de ani,
deoarece puterea de a-şi păstra poporul pe pământul natal a Africii
şi Asiei nu va creşte la fel de repede ca populaţia celor două
continente.

Viktor Orbán a declarat: Ungaria se poate mândri că a dovedit
pentru prima dată că migraţia poate fi oprită pe uscat, iar vreme
îndelungată nicio ţară cu deschidere la mare nu şi-a asumat acest
scop. Ministrul de interne italian Matteo Salvini a spus pentru
prima dată că este posibil aşa ceva, iar această afirmaţie l-a
făcut erou în ochii lui – a arătat premierul Ungariei, urându-i
ministrului italian mult succes.

Şeful Guvernului Ungariei a vorbit şi despre profundele
schimbări pe care migraţia le-a făcut deja în ceea ce priveşte
viitorul Europei. Există locuri în care deja a fost luată decizia
că va exista o civilizaţie mixtă, iar aici se poate discuta doar
despre problema convieţuirii.

Migraţia este o chestiune de convieţuire în Europa de Vest,
însă în Europa Centrală încă nu, aici dezbaterea este despre cum să
împiedicăm crearea unei situaţii precum cea care se vede în Vestul
Europei – a explicat şeful Guvernului Ungariei.

Viktor Orbán a subliniat: “ei şi noi avem cu totul alte
întrebări”, migraţia a îndepărtat mult cele două părţi ale Europei,
iar acum se pune întrebarea, cum pot să rămână uniţi, dacă şi-au
ales un viitor atât de diferit.