Vicepremierul ungar: Fiecare naţionalitate este o valoare unică şi irepetabilă

 

Budapesta, luni, 17 decembrie 2018 (MTI) - Fiecare naţionalitate este o valoare unică şi irepetabilă, prin urmare, naţionalităţile nu au numai drepturi, ci şi misiunea de a supravieţui - a declarat luni, la Budapesta, Zsolt Semjén, viceprim-ministrul ungar, cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiului naţionalităţilor.

Vicepremierul ungar, responsabil şi pentru naţionalităţi, a
subliniat că fiecare naţiune şi naţionalitate are misiunea de a-şi
păstra propria moştenire, de a o face cunoscută şi de a o îmbogăţi
făcând-o accesibilă pentru toată lumea. Pe lângă toate acestea,
naţionalităţile autohtone din Ungaria au, de asemenea, o
responsabilitate şi o misiune specifică, deoarece au creat o
bogăţie valorică unică, ce nu poate fi înlocuită nici de unguri,
nici de naţiunile mamă – a adăugat acesta.

El a mai subliniat că guvernul Ungariei consideră că este
firesc să susţină, din punct de vedere legal şi financiar
naţionalităţile. El a menţionat ca exemplu faptul că noua
Constituţie a Ungariei recunoaşte ca factori constituanţi ai
statului maghiar naţionalităţile autohtone din Ungaria, iar la
nivel constituţional le garantează toate drepturile faţă de propria
lor limbă, cultură şi educaţie.

El a precizat, de asemenea, că începând cu anul 2010 subvenţia
bugetară acordată naţionalităţilor este de patru ori mai mare decât
suma acordată anterior.

Potrivit secretarului de stat ungar din cadrul Cancelariei
Prim-Ministrului, responsabil pentru relaţia cu cultele,
minorităţile şi societatea civilă, Miklós Soltész, societăţile
majoritare care consideră că nu au nevoie de naţionalităţi şi nu le
oferă sprijin pentru supravieţuirea lor, comit o crimă.

Dacă în România, Ucraina sau chiar în Ungaria s-ar decide că nu
trebuie sprijinite minorităţile, ar începe un proces ireversibil -
a subliniat el, precizând că rolul Ungariei este de a arăta un
exemplu, prin politica sa de susţinere a naţionalităţilor,
celorlalte ţări din Bazinul Carpatic şi Europei.

Premiul naţionalităţilor se acordă celor care “desfăşoară
activităţi exemplare în interesul naţionalităţilor din Ungaria, în
viaţa publică a comunităţilor, în educaţia, în cultura, în viaţa
spirituală, în ştiinţa, în mass-media şi în activitatea economică
specifică acestora.”

În acest an au fost decernate 14 premii unor persoane şi
organizaţii. Printre câştigătorii premiului se numără formaţia de
romi Parno Graszt, Ansamblul Folcloric Grecesc de Păstrare a
Tradiţiilor Pyrgos, Corul Sfântul Efraim, muzicianul Nikola Parov
şi Vendel Albert, fostul preşedinte al Autoguvernării
Naţionalităţii Germane din Veszprém.