CNS va pune accent pe nevoia de autonomie la Marea Adunare a Secuilor de la Sfântu Gheorghe

 

Cluj-Napoca/Sfântu Gheorghe, vineri, 9 noiembrie 2018 (MTI) - Potrivit lui Balázs Izsák, la Marea Adunarea a Secuilor, planificată pentru 18 noiembrie la Sfântu Gheorghe, trebuie pus accentul pe nevoia de autonomie, pe care liderii comunităţii încearcă să o facă mai vizibilă la Bucureşti, Strasbourg, Geneva şi New York.

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) a vorbit
despre asta la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei conferinţe de presă
susţinute vineri după-amiază. În opinia sa, în Ţinutul Secuiesc
fiecare om trebuie să simtă că are o datorie faţă de comunitate şi
poate face ceva pentru ea, pentru a atinge scopul autonomiei, prin
faptul că se duce o dată sau de două ori pe an la un eveniment de
masă al CNS.

În timpul recentei sale vizite la Bruxelles, a constatat că
diplomaţia secuiască a devenit parte a vieţii internaţionale – a
spus Balázs Izsák. “Însă acest lucru va avea şi rezultate numai în
cazul în care cei care vorbesc în faţa unor foruri internaţionale
pot arăta că în spatele mesajelor se află o comunitate vie şi o
voinţă comună a membrilor acesteia” – a declarat politicianul
maghiar. În opinia sa, marea adunare reprezintă o ocazie excelentă
de a prezenta această comunitate şi această voinţă.

Preşedintele CNS a menţionat că acest tip de evenimente de masă
sunt un exerciţiu al susţinerii stării de aşteptare. Iar acest
lucru este necesar, deoarece numai o comunitate vigilentă este
pregătită să răspundă în mod colectiv la cazurile de încălcare ale
drepturilor. Preşedintele CNS şi-a exprimat speranţa că mulţimea
care se va aduna la evenimentul de la Sfântu Gheorghe nu va fi unul
“fără chip”, ci va purta costume secuieşti, va ţine steaguri
secuieşti şi va aduce pancarte pe care să se regăsească denumirile
localităţilor din care a sosit fiecare.

Potrivit lui Balázs Izsák, Marea Adunare a Secuilor trebuie să
demonstreze că voinţa secuilor este la fel de puternică precum era
în urmă cu cinci ani, la marele marş al secuilor. Totodată se
doreşte marcarea faptului că se împlinesc 100 de ani de când Gábor
Ugron, Benedek Jancsó, Nándor Urmánczi, Árpád Pál şi colegii lor au
înfiinţat, la iniţiativa contelui István Bethlen, Consiliul
Naţional Secuiesc. Viziunea pe care a formulat-o consiliul de
atunci este întruchipată astăzi de nevoia de autonomie, a adăugat
acesta.

Preşedintele CNS şi-a exprimat bucuria pentru faptul că
Partidul Civic Maghiar (PCM), Partidul Popular Maghiar din
Transilvania (PPMT) şi Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania
(CNMT) sunt parteneri în cadrul organizării evenimentului, iar
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a dat dovadă, de
asemenea, de multă deschidere faţă de acesta. Organizaţiile
politice maghiare din România au căzut de acord că este nevoie de
astfel de evenimente de masă, a relatat Izsák Balázs.