Viktor Orbán i-a primit pe liderii celor mai mari comunităţi protestante din Siria

 

Budapesta, marţi, 9 octombrie 2018 (MTI) - Prim-ministrul Viktor Orbán i-a primit marţi în Parlamentul Ungariei pe liderii celor mai mari comunităţi protestante din Siria, Joseph Kassabo, secretarul general al Sinodului Naţional Reformat din Siria şi Liban, şi Haroutune George Selimian, preşedintele Uniunii Comunităţilor Reformate Armene din Siria, asigurându-i de sprijnul Ungariei - a informat agenţia ungară de presă MTI, Bertalan Havasi, ofiţerul de presă al prim-ministrului.

La întâlnirea la care au participat Tristan Azbej, secretar de
stat în cancelaria prim-ministrului, responsabil cu asistarea
creştinilor persecutaţi, şi István Bogárdi Szabó, episcop al
Eparhiei Reformate de pe lângă Dunăre din Ungaria, oaspeţii au
oferit informaţii despre situaţia bisericilor protestante siriene
şi despre mijloacele de susţinere a supravieţuirii comunităţilor
creştine care trăiesc acolo. Ei au precizat că reconstrucţia
zonelor distruse de război ajută familiile ameninţate şi
discriminate ca, în locul migraţiei şi părăsirea ţării, să aleagă
să rămână acolo.

Viktor Orbán a reiterat: conform poziţiei Ungariei, ajutoarele
trebuie duse acolo unde este nevoie, şi nu problemele aduse aici;
din acest motiv, guvernul ungar va oferi şi un sprijin financiar
pentru a ajuta pe creştinii persecutaţi, astfel încât familiile
care au suferit mult în război şi au fost forţate să se refugieze,
să se poată întoarce la casele lor – a informat Bertalan Havasi.