Ziua Naţională a Ungariei - Carnavalul Florilor de la Debreţin vine la Oradea şi la Diosig

 

Cluj-Napoca/Oradea, vineri, 17 august 2018 (MTI) - Acesta este primul an când carele alegorice de la Carnavalul Florilor de la Debreţin ajung şi la Diosig, după ce au fost prezentate, pentru cea de-a 13-a oară la Oradea, în cea de-a doua zi de după Ziua Naţională a Ungariei, 20 august, scrie, în ediţia sa de vineri, cotidianul maghiar Bihari Napló.

Reprezentanţii autorităţilor locale din judeţele Bihor şi
Hajdú-Bihar, respectiv, ale oraşelor Oradea şi Debreţin au susţinut
joi o conferinţă de presă despre evenimentele transfrontaliere de
sărbătoare ale următoarelor zile.

“Atunci când ne pregătim de o sărbătoare, oferim sărbătoriţilor
flori, întrucât acestea sunt un simbol al iubirii, bunătăţii şi
respectului, care spun mai mult decât nişte simple cuvinte”, a spus
preşedintele din partea Fidesz al Consiliului Judeţean Hajdú-Bihar,
Zoltán Pajna. Prin urmare, florile sunt trimise de către
organizatori ca semn al iubirii faţă de locuitorii celor două oraşe
şi ai judeţului, a adăugat acesta.

La organizarea evenimentelor care au loc pe partea română au
participat patru entităţi: Oradea, Debreţin, judeţul Bihor şi
Diosig, a specificat preşedintele Consiliului Judeţean Bihor,
Sándor Pásztor, citat de portalul bilingv comun al oraşelor
Debreţin şi Oradea, Denagy.hu.

“Cultura este cea care ne leagă cel mai mult, iar o manifestare
a acestui fapt o reprezintă evenimentele organizate în comun şi
care se desfăşoară pe ambele părţi ale frontierei”, a constatat
viceprimarul oraşului Debrecen, Szabolcs Komolay. În opinia sa, un
astfel de eveniment este şi Carnavalul Florilor, care vine la
Oradea pentru cea de-a 13-a oară. Viceprimarul a invitat apoi
orădenii să participe la evenimentele din cadrul Carnavalului
Florilor de la Debreţin.

Potrivit informării sosite din partea city managerului Oradiei,
Dacian Palladi, cinci care alegorice ale carnavalului de la
Debreţin vor defila în Oradea la data de 21 august, de la ora
14:00, până în piaţa centrală, unde seara de la ora 20:00 va avea
loc concertul Orchestrei Simfonice Ţigăneşti din Budapesta, numită
şi Orchestra celor 100 de viori. Carele alegorice ale celor două
oraşe vor reprezenta teatrele din Debreţin şi Oradea, iar
compoziţiile florale ale celor două consilii judeţene, cultura
vinului din regiunea istorică viticolă a Ierului şi tradiţiile
populare maghiare.

Ziua Naţională a Ungariei, 20 august se leagă nu numai de
înfiinţarea statului maghiar, ci şi de devoţiunea Sfintei Fecioare
Maria, care reprezintă o punte de legătură între maghiari şi
români, a accentuat primarul oraşului Diosig, Attila Mados.