Teatrul Szigligeti sărbătoreşte 220 de ani de teatru maghiar orădean

 

Bucureşti, joi, 16 august 2018 (MTI) - Teatrul Szigligeti din Oradea sărbătoreşte între 21 şi 26 august împlinirea a 220 de ani de la primul spectacol de teatru prezentat în limba maghiară la Oradea, ocazie cu care iubitorii dramaturgiei vor putea viziona două premiere şi vor avea ocazia să participe la discuţii şi comemorări. Anunţul a fost făcut joi de către instituţia teatrală din Oradea.

Seria de evenimente debutează pe 21 august cu spectacolul de
gală “Copiii străzii”, în regia lui Tünde Tóth, o coproducţie
alături de Asociaţia Elevilor Maghiari din Oradea, din partea
căreia, alături de actorii Teatrului Szigligeti, pe scenă vor urca
şi aproape 40 de copii actori.

Pe 25 august, fostul secretar literar Béla Nagy, premiat pentru
întreaga carieră în cadrul Teatrului Szigligeti, va vorbi despre
activitatea sa din domeniul istoriei teatrale, după care va fi
inaugurat monumentul funerar al lui Tibor Ács în Cimitirul
Rulikowski.

Pe 26 august, în sala lojei teatrului va avea loc şedinţa de
începere a stagiunii a trupei de teatru, iar mai apoi Tamás Gajdó,
specialist în cadrul Muzeului şi Institutului Naţional de Teatru
din Budapesta va susţine o prelegere despre cele două secole de
teatru maghiar de la Oradea.

Săptămâna festivă se va încheia pe 26 august cu premiera dramei
lui Csaba Székely “Beznă de mină”, pe scena de vară, în regia lui
István Hunyadi.

Pe 26 august 1798 a fost pus în scenă de către trupa clujeană a
lui János Kótsi Patkó spectacolul “Surdo-mutul”, oficial prima
piesă de teatru maghiară prezentată la Oradea.