A fost publicat ordinul ministerial privind reînfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş

 

Bucureşti, vineri, 10 august 2018 (MTI) - Ordinul ministerial privind reînfiinţarea şi autorizarea provizorie a funcţionării Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş a fost publicat, vineri, pe site-ul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

Ordinul datat de joi a fost semnat de Valentin Popa, ministru
al educaţiei din partea guvernării PSD-ALDE.

Şcoala va funcţiona ca o instituţie juridică independentă, cu
clasele înfiinţate anterior, care în urma procedurii de urmărire
penală care a pus sub semnul întrebării legalitatea înfiinţării
şcolii în 2015, au fost mutate de inspectoratul şcolar, la Liceul
Teoretic “Bolyai Farkas”.

Denumirea noii unităţi de învăţământ cu predare în limba
maghiară va fi “Liceul Teologic Romano-Catolic II. Rákóczi Ferenc”,
cea pe care a avut-o până la desfiinţarea, în 1948, de către
autorităţile comuniste. Termenul-limită pentru obţinerea
acreditării va expira la trei ani de la data absolvirii complete a
unui nivel de învăţământ, de către prima promoţie (2025-2026). Dacă
şcoala nu va primi, până atunci, o acreditare de la ARACIP, nu va
mai avea dreptul să pornească noi clase I, a V-a şi a IX-a,
respectiv să organizeze admitere pentru liceu, instituţia de
învăţământ urmând a fi lichidată treptat.

Potrivit ordinului ministerial, şcoala va funcţiona şi în
continuare în corpul B al clădirii restituite bisericii catolice,
întrucât în clădirea principală funcţionează Colegiul Naţional
“Unirea”.

Guvernul ungar a depus de asemenea efort pentru soluţionarea
urgentă a problemei Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu
Mureş, în timp ce Liviu Dragnea, preşedintele PSD i-a promis
premierului Viktor Orbán, în repetate rânduri, sprijin politic
pentru rezolvarea situaţiei şcolii.

UDMR a încercat să obţină reînfiinţarea prin lege a instituţiei
de învăţământ în limba maghiară desfiinţate anul trecut de
autorităţile locale, proiectul de lege sprijinit de coaliţia
guvernamentală social-liberală a fost însă anulat, în luna martie,
de către Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări depuse
de opoziţia de centru-dreapta.

După acest eşec, UDMR a solicitat sprijinul guvernului pentru
reînfiinţarea şcolii. Baza legală a fost creată printr-o ordonanţă
de urgenţă a guvernului, care a făcut posibilă – prin modificarea
Legii Educaţiei Naţionale – ca ministerul educaţiei să poată
interveni, la cererea părinţilor, refugiaţilor, bisericilor
recunoscute şi a organizaţiilor minoritare prezente în parlament,
în cazurile în care autorităţile locale nu asigură “într-un mod
satisfăcător”, drepturile fundamentale ale acestora în domeniul
învăţământului. Ordonanţa guvernamentală prevede că noul liceu ar
trebui inclus de facto în reţeaua şcolară, de către administraţia
locală din Târgu Mureş.

Potrivit buletinului informativ al UDMR, remis joi, activitatea
şcolară de la Liceul Teoretic Romano-Catolic din Târgu Mureş va fi
reluată din septembrie.